Si vantul ii rasfira firele de par si le facea una cu adierea lui,in timp ce ea isi soptea usor doar pentru mea "Ce sunt eu acum?".Dar negura ii acapara rasuflarea si ii spune macabru "esti a mea,a mea."Mergea incet spre leaganul in care s-a dat de cand era de-o schioapa.Da,asta facea cand am vazut-o ultima data.Plangea atat de frumos,incat parea ireal tot acel cadru feeric,trandafirul ala alb prins in parul ei si lucind in ton cu luna,buzele ei sfasiate de un sarut anapoda furat,si lacrimile ei ce porneau din ochii de care el s-a indragostit fara sa vrea..si cred ca rochia ei din voal,alba,usor dantelata ii descopera umerii catifelati,insemnati cu tatuajul numelui lui.Visa.
Fulgerator,din umbra noptii si din lumina lunii,apare el.O priveste,e mandru ca plange din vina lui,dar ce inseamna asta?Se simte vinovat?Merge spre ea,o ia de mana si ii spune ca o iubeste.Rece,ea ii spune privindu-l cu ura"Iti pierzi vremea."El se aseaza pe iarba,ea continua sa se dea in leagan,puternic,arzator,parca vrand sa ajung in Spatiu.Isi spunea"De ce nu pleaca?De ce esti mereu aici,de ce nu ma lasi sa exist?De ce nu ma lasi sa plec?".El,ca si cum ar fi auzit-o,spune cu voce tare"Pentru ca te iubesc."Atunci,ea s-a dat jos din leagan si si-a zis"Atunci de ce ma distrugi?"si el i-a aparut in fata involuntar,cu mainile impreunate si cu o privire sireata,zicand:"Pentru ca iubirea nu inseamna mereu fericire.".Dar ea a ripostat,"atunci inceteaza sa ma mai iubesti!",iar el a zis" Cine a zis ca iubirea se controleaza".Ea s-a desprins trandafirul alb din par,a inchis ochii,si din greseala a scapat o lacrima din ochii ei oribiti de dezamagire,o lacrima.Si el a disparut.Sa fie oare mintea ei?
Si iar se intorcea in rutina ei,mergea ca toate celelalte fete spre casa,ca sa faca acelasi lucru,sa existe.Fara emotii,fara el.
