E tarziu.Trebuie sa plec si nu sunt gata.Una dintre valize sta pe patul din camera mea,asteptand sa fie umpluta.Dar ce sa pun in ea?Acum...trebuie doar sa imi pun si sentimentele in ea,cu obiectele am terminat.Ce trebuie sa am pregatit pentru o noua calatorie?Putina siguranta,putin mai multa ratiune,indulgenta,veselie,ignoranta[?],iubire,rabdare,ambitie,demnitate,putere,curaj,euforie,
mister.Le-am asezat frumos in valiza mea maro.Acum stau si astept ora 14 ca sa pot pleca spre gara.Daca toate acele sentimente sunt bagate intr-o valiza,eu cum ma voi putea folosi de ele?Nu le pot inradacina in mine,nu,nu azi.Nu pot sa stiu cu ce trebuie sa ma incarc daca nu am nici cea mai vaga idee despre destinatia calatoriei pe care o voi incepe in curand.Asta este problema noastra,a oamenilor.Stim cand plecam,de unde plecam si eventual..de ce facem asta.Dar cum ramane cu destinatia?Cu obstacolele?Cu viitorul?Mereu avem planuri,conceptii despre viitor,replici pregatite pentru o viitoare conversatie,idei despre cadouri perfecte..dar acum?Acum ce avem?Ne avem pe noi.Si ce facem cu noi?Planuri.Pentru cand?Pentru urmatoarele clipe,minute,ore,zile,luni,ani,s.a.m.d.Timpul trece si desi omul evolueaza zilnic,nimeni nu a descoperit o metoda de a opri timpul in loc.Nimeni nu stie cum putem impietri zambind,cum putem pastra stropii de mare pe pielea noastra sau o persoana draga cu noi mereu.Pierdem.Si facem asta mai mult decat ne dorim,propunem sau intentionam.Pierdem,pentru ca suntem oameni si acest lucru reprezinta o lege fireasca.Dar ce ne facem cand nu mai avem nimic de pierdut?Dupa parerea mea,oamenii care sufera dupa lucruri pierdute,sunt mai castigati decat cei ce cred in miracole si le asteapta.Sunt mai norocosi pentru ca ...daca au pierdut ceva,inseamna ca au avut ceva in posesie.Poate chiar ceva important si vital.In fond,nu plangem decat dupa lucrurile de care am fost atasati.Nu ne spune nimeni cand este ultima data cand vedem rasaritul,un curcubeu sau un monument.Trecem pe langa unele lucruri si persoane avand certitudinea ca vor fi acolo mereu,in asteptarea noastra.Mergem mai departe,sperand sa gasim ceva mai frumos decat ce am lasat in urma si daca nu suntem multumiti de rezultatele cautarilor noastre,ne reindreptam atentia spre lucrurile din urma naostra.Se pare ca nu sunt mereu acolo,sau poate nu au fost niciodata.Crestem.Nu ne mai multumim cu ghiocei,vrem trandafiri si nu ne temem de spinii lor.Crestem.Nu ne mai ajung minutele,vrem ore,zile,ani.Dar pierdem.Pierdem pana in momentul cand neavand nimic,dobandim totul.Si daca ne pierdem pe noi?Incercam sa ne regasim intr-o melodie trista,in romane de dragoste,in comedii,intr-o piesa de teatru,intr-un apus,intr-un parfum de liliac,intr-o poveste,intr-un zambet de bebelus,intr-o strangere de mana,intr-un sarut,intr-o flacara,intr-un strop de ploaie,intr-un "adio",intr-un telefon tarziu,intr-o ceasca de cafea,intr-un porumbel,intr-un certificat de deces.Lumea va pastra in imensitatea ei mereu particele din noi,pentru ca in fiecare clipa a existentei noastre,impartim totul cu ea.Datoria ei este sa ne pastreze,daca nu pentru noi,atunci pentru cei care vor pasi pe urmele noastre."Stelele care cad,nu pier.Stelele care cad,rasar pe un alt cer."
Nu stiu de ce unii oameni tot asteapta miracole uitand ca insusi menirea lor este sa fie unul.
Acum...acum trebuie sa plec.Unde?Nu stiu.Mi-am abandonat valiza cu sentimente in gara.Nu imi va fi de folos.Nu stiu ce trebuie sa simt si ce nu.O sa iau doar...o gura de aer.Un inceput de calatorie reprezinta cativa pasi in fata,cateva amintiri uitate si noi povesti.Nu conteaza destinatia.Destinatia reprezinta doar finalul calatoriei,nu si scopul ei.
