6

Pentru ca nici nu este 6 si nu stiu ce sa fac.Nu stiu ce trebuie sa fac.Scriu fara talent si nu stiu.Vreau sa scriu,sa vorbesc cuiva si nu am cui.Scriu aici pentru ca puteam baga mana in foc acum un an ca 6 februarie 2011 nu o sa arate asa.
Ma simt revoltata si simt ca nu pot face nimic.
Nu stiu de ce scriu aici.
Ii scriu aici blogului meu la multi ani pentru ca face 2 ani,tatalui meu pentru ca face si el acolo cativa si ..si atat.La multi ani voua!
6 e pentru Dracu
6 e pentru Dracu rau de tot
Nu merge asa,chiar deloc.

USR,i'm coming up for air!

Promit ca in curand(cat de curand pot eu) o sa imi finalizez prima mea..carte.
Nu stiu cat de mult o sa imi ia asta si nu cred ca o s apot sa pastrez sute de pagini de trairi fictive (sau nu) doar pentru mine.
Mi-am propus sa ma perfectionez in asta si o sa merg saptamanal la Uniunea Scriitorilor Romani.
Wish me luck si sper sa va impresionez placut.
Ce pot sa va spun despre carte..nu prea stiu.
M-am gandit sa ii pastrez numele de "Intre cer si pamant",dar va avea un plan total diferit fata de primul proiect care voiam sa sune asa.
Nu stiu daca o vreme o sa mai postez lucruri strict subiective,vreau sa ma dedic cartii mele prin care am sa ma daruiesc voua.
O sa va tin la curent si imi doresc sa imi iasa..bine,nu perfect.
Multumesc pentru ca ma cititi,din intamplare sau intentionat:)
Imi dati putere si datorita voua,decid sa merg mai departe.
Cristina

"i will never,ever,find someone like you."

Nu am mai vorbit cu mine de ceva vreme.M-am ignorat si nu inteleg cui ma justific aici.mi-a fost bine si in regula,dar apoi au intervenit din nou lucrurile care m-au marcat,mi s-a facut frica si am refuzat sa nu imi mai fie.Sper sa treaca,nu vreau sa exprim nimic.Scriu aici doar ca sa simt ca eu comunic cu mine.M-am rugat pentru vindecarea mea si se pare ca ia diferite forme ca sa imi faca bine.Ma simt mai apropiata de prietenii mei,fac din nou lucruri nebunesti si cretine,ceea ce ma anestiziaza temporal.Ma simt prost atunci cand lumea vede poze vechi cu mine si ma intreaba de ce am ajuns sa fiu asa de palida,de ce m-am tuns,de ce am cearcane..Ma pricep la mintit totusi, dar nu ma simt fericita sa o fac.Da,chiar mi-am taiat parul(this is only for my one and only andra who didn't belive me).Uneori nu stiu ce sa imi mai raspund eu mie,de ce nu imi trece,si mai exact..ce nu imi trece?Ma cert si imi spun ca am o singura viata de trait si dupa ce am vazut o chestie foarte draguta,imi amintesc ca viata este ca un tren.Stii cand te urci in el,se urca langa tine oameni minunati si la un moment dat,coboara si te lasa acolo.Pe parcurs,tu te impingi in vagonul urmator si incerci sa iti cauti colegii de tren grabit insa desi ei sunt acolo,locul de langa ei este ocupat.Se mai intampla ca unii sa nu se mai intoarca niciodata sau se intampla ca tu sa cobori din tren si sa te trezesti intr-o noua gara alaturi de toti cei pe care i-ai pierdut,sa ii vezi cu bagaje noi si multe la care si tu ai contribuit si atunci sa realizezi ca zbuciumul tau a meritat.
Nu,acesta nu este o postare despre dor,si nici macar despre durere.
Nu,nu este adresata nimanui si mi-as dori sa reprezinte inceputul sfarsitului durerii mele.Mi-as dori sa fie ultimul tratat de slabiciune pe care il scriu in speranta ca eu,cristina,ma vindec.

Cazul

Ma plibam intr-o dimineata pe strazile aglomerate ale orasului in care locuiam de trei ani.Caram cu mine o grea servieta plina cu documentele tutror cazurilor pe care le aveam de rezolvat intr-o luna.Graba mea era atat de mare incat am scapat cateva foi pe jos si mi-am facut glezna sa se suceasca din pantoful din catifea neaga,cu toc,pe care il purtam in dimineata acea.Aveam aprul prins in coc si purtam costum elegant care mi-a purtat noroc si m-a facut sa obtin o slujba frumoasa.Toata lumea era grabita,toti zambeau haotic si ma imbranceau,facand astfel ca suvitele blonde bine prinse in cocul meu sa se ravaseasca pe fata mea.Uram faptul ca nu aveam inca carnet de conducere,dar ma descurcam bine si fara unul.
-Buna dimineata,domnisoara!
M-a salutat ingaduitor paznicul cladirii in care imi aveam biroul.Am intrat pe usa nervoasa si zbuciumata,trantind usa plina de revolta si asezandu-ma in scaunul meu.Am fugit spre oglinda si mi-am dat cu ruj rosu,care se asorta cu unghiile mele recent aranjate.Am baut apa si am incercat sa ma apuc sa studiez cazurile.Aveam atatea probleme de rezolvat,atatea explicatii de oferi unor parinti care si-au cules fiica moarta de pe strazi,atatea consolari de adus unei mame care si-a pus toate increderea intr-un medic care i-a ucis fiul..Brusc,cineva imi bate la usa.Era clientul care era suspect pentru crima,dar si clientul care ma platise extraordinar de bine ca sa il tin dincolo de gratii.
Avea o privire inteligenta si multe riduri pe fata.Dincolo de chipul lui palid si sever,gaseam ceva frumos.Nu imi dadeam seama inca ce.
-V-am platit destul de bine ca sa..ca sa imi fie si mie bine!a spus el raspicat
-Stiu asta,insa ipostaza in care ma aflu de ceva vreme ma face sa fiu justa dincolo de orice alte beneficii.
-Spuneti asta pentru ca sunteti tanara.Asa eram si eu.Visele nu tin de foame.
Eram incredibil de enervata.Cine era criminalul din fata mea?Cine ii dadea dreptul sa imi tina morala?
-Domnule,am intarziat deja cu multe,trebuie sa imi povestiti cum de s-a ajuns aici.
-Sunteti grabita?
-Incepeti astazi?
-Nu.Sunt aici ca sa termin si ca sa imi exteriorizez si impart inceputul sfarsitului cu oameni ca si dvs,de pilda.In hartia pe care o aveti in dosarul acela,sunt scrise numai formalitati.Dreptatea este ceva ce voi,oamenii incepatori,nu veti putea niciodata intelege.Ce sa mai spun despre apararea ei.Ridurile astea,la care te holbezi de mai bine de un sfert de ora,imi arata vechimea pe acest pamant.Sunt aici pentru ca acum 32 de ani,m-am casatorit cu femeia pe care o iubeam.O chema Ana si era o simpla fata de la tara.I-am admirat intelepciunea ce se ascundea dincolo de mainile ei ostenit cu care lucra pamantul zi de zi.Eu eram un pusti prea mandru de el ca sa imi recunosc eu mie ca ma pot injosi uitandu-ma la o fata atat de comuna dar care in fiecare vis,ma tulbura.Au trecut ani si ani,am plecat la oras ca sa studiez,sa devin medic si nu am reusit sa inteleg ce imi poate oferi fericirea.Am lucrat mult pentru licenta dar cand am tinut diploma in mainile mele,m-am simtit gol.Am cazut prada vulnerabilitatii,m-am urcat in primul tren si m-am dus la Ana.Am cerut-o grabnic de nevasta si ne-am luat.Ma simteam atat de mandru ca o strangeam in bratele mele puternice si ca ii sarutam fruntea aia delicata.Totul a fost minunat timp de sase ani,mi-a oferit un fiu,Ionel si ne-a fost minunat.Apoi,Ana a mea a inceput sa fie tensionata,sa ma scuipe si sa ma loveasca,sa imi spuna ca fiecare pas pe care il fac e gresit,ca trebuie sa fiu doar al ei,ca nu trebuie sa fac nimic fara voia ei.Ana a mea devenea urata si ma temeam in sinea mea.Intr-o seara am prins-o chiar incercand sa se spanzure in pod,nepasandu-i ca Ionel o privea cu lacrimi in ochi si o implora sa coboare de pe scaun.Am ramas acasa 7 luni,nu am mai mers in mina,unde lucram ca un simplu miner ca sa ii ofer ei cat mai multe.Renuntasem la sora mea,Elena,din Bucuresti de dragul Anei.Nici diploma de licentiat in medicina nu o mai aveam.Toate de dragul ei.Uneori imi luam cate o tigara si o fumam pe treptele casutei noastre din lemn,si ma intrebam de ce am ajuns asa cu totii.Ma mustram.Ana la un moment dat,mi l-a luat pe Ionel si s-a dus la mama ei,din Muntii Fagaras.Mi-a lasat doar o scrisoare in care isi cerea scuze dar ii devenisem strain.Ce rost avea sa plang,sa o cersesc inapoi?M-am intors la mina,am lucrat chiar mai mult,mi-am vizitat sora si am mai intrebat de ea si de fiul meu.Plecase cu tot ce aveam eu mai bun.Intr-o zi,anul trecut,imi taiam niste legume ca sa imi fac o salata ca sa nu spun ca nu am mancat nimic.Cineva mi-a batut in usa,si i-am zis sa intre.Era Ionel si era..era cat mine.M-a adus la lacrimi revederea noastra si l-am imbratisat barbateste.A luat un loc pe divanul meu si imi povestea cum disparuse Ana.Ana ii lasase un bilet fiului nostru acum doua zile in care isi cerea scuze fata de el dar spunea ca a plecat in cautarea mea,sub alt nume si sub alta identitate.Eram socat,imi vazusem fiul de cinci minute in cinci ani si acum eram nevoit sa discut cu el despre posibilitati si filozofii.Am plecat capul pe el si am oftat.L-am tinut la mine si am inceput cautarea Anei prin apropieri.Nu era de gasit.A trecut asa un an,pana cand si Ionel s-a dus la el acasa,in Fagaras si a fost chemat de un medic al satului care o gasise pe Ana plina de sange,cu o noapte inainte,langa casa lui.Intamplarea facea ca,excat in acea noapte,eu eram in drum spre casa ei,ca sa vorbesc cu mama ei,cu toate neamurile,dispus sa o cumapr doar sa nu se mai joace asa cu noi.Toti mi-au intors spatele,in frunte cu fiul meu si Ana refuza sa se mai uite in ochii mei.Voi nu ma lasati in pace,sunt chemat la tribunal din luna in luna,m-am mutat la sora mea doar ca sa scutesc banii de tren.Nu am de gand sa fac nimic special ca sa ma pun in fata unei destin caruia sunt condamnat.
Il priveam fara sa clipesc.
-Dar trebuie sa ne folosim de probe,de dovezi,de marturii ca sa va oferim liberate!Nimeni nu poate fi persecutat pentru ceva ce nu a facut!
-Ba tocmai pt asta sunt unii oameni persecutati mult timp si foarte neinduplecator,pentru ceva ce nu au facut.Cei care stiu ca au comis greseli,se impaca in timp cu ele,le accepta si incetisor,le regreta.Pnetru ei codamnarea devine mai suportabila.
-Dar ce s-a intamplat cu Ana?De ce nu ati mers la ea acasa,de ce nu ati obligat-o sa va ofere justificari de dragul anilor frumosi,de dragul copilului!
-Domnisoara,dumnevoastra ati mai fi in stare sa va trimiteti un prieten intr-un lac desi cu putina vreme inainte,s-a inecat in unul?
-Va admir intelepciunea,insa doar postura de martor nu va poate fi salvatoare!
-Ba tocmai postura de martor sau spectator m-a facut sa inteleg ca noi nu facem decat sa ne zbatem ca niste pesti pe uscat timp de o viata pentru ca suntem mult prea devreme scosi din lacul nostru pur.M-am zbatut multa vreme pe tarmul fierbinte,simteam cum fiecare graunte de nisip ma indeparta de lacul meu linistit.Si stiti ce m-a adus in lac?Clipa in care am constientizat cat de mic sunt eu,si ce mare era zbucimul meu.Am acceptat conditia in care ma aflam si am realizat ca nu ma pot pune in calea lucrurilor mult prea mari ce urmau sa mi se intample.Atunci m-am intors in lacul meu.
-Si domnule,concret,de ce sunteti aici?
-Sunt aici de fatada,nu am nimic de deomnstrat nimanui.Stiu ca sunt nevinovat.Mult prea mult timp am stat sa ii iert pe altii si niciodata nu am reusit sa ma iert pe mine.Acum am facut-o si stiti ce?E al dracu' de bine!Sunt mai vechi decat lemnul din care e facut biroul dumnevoastra si am copt o gramada de experienta in mine.mI-au ajuns toate.Daca maine mi-ar veni sorocul,as regreta doar ca nu am incercat cate putin din toate.Si sa va mai spun ceva!Un om inota intr-un lac si a inceput incet sa se inece.A venit un vecin la el cu o barca si s-a oferit sa il ridice de acolo.El i-a spus "Nu nu,Dumnezeu ma va salva!".Mai vine o barca si omul raspunde "Nu nu,mergi in pace,Dumnezeu ma va salva!".Omul moare,ajunge in Rai si il intreaba pe Dumnezeu "Doamne,de ce m-ai lasat sa mor?" si El ii raspunde "Ti-am trimis doua barci,prostule!.Ma-ntelegi acum,fetito?De fapt nu,nu ai cum sa ma intelegi.
-Stiu ca va sunt inferioara din multe puncte de vedere insa sunt aici ca sa ajut.
I-am raspuns eu lui iritata
-Pe cine?
-Pe cei din jurul meu!
-Cum vrei sa ii ajuti pe altii cand tu nu te ajuti pe tine?Nu vezi cu cat ruj te-ai dat?Si ce e cu unghiile alea rosii?Crezi ca nu se observa ca ai avut inima franta si acum vrei sa pari independenta?Ti-o pot zice de la zece metri,dupa tocurile alea finute!Si inelul ala albastru..de ce il tot plimbi pe degetul tau?Ai uitat sa il scoti,se vede ca nu mai e acolo din iubire.Pe de alta parte,uita-te la biroul tau.Esti cumva mai mult decat un panou luminos,vizibil de la cativa metri pe care scrie "cabinetul..."?Ai uitat sa scoti din rama poza ta si a logodnicului tau.Se vede de la o posta ca te-a parasit.Vad asta dupa batistele alea foloste din jurul ramei.Si cum vrei sa stergi praful din viata ta?Nu vezi cat praf e pe biroul asta,peste dosarele oamenilor a caror independenta iti sta in maini?Fa-ti tie dreptate si apoi altora!
Si apoi,domnul meu si-a ridicat sacoul de pe scaun,l-a aranjat pe el si a inchis usa fara sa ma salute.Era destul.M-am inchis in cabinetul meu gata sa incep sa lucrez la..cazul meu,cazul lui...nici eu nu mai stiu.Stiu doar ca am stins lampa si mi-am plecat capul in palme.

Yeah,you bleed just to know you are alive

Lykke Li - Until We Bleed

Asculta mai multe audio electronica


30 decembrie,aproape ultima zi din an?2010?Ce a fost 2010 pentru mine,pentru sufletul meu?
A fost unul dintre cei mai modelatori ani pe care i-am trait vreodata in toti cei 16 pe care ii am.Am avut parte de multe lucruri frumoase,cele mai frumoase din viata mea,m-am simtit norcoasa si fericita,am zambit mult,am visat cu ochii deschisi,m-am daruit,am iubit,am inteles,am renuntat la multe lucruri in favorea celui mai suprem dintre toate.M-am plimbat mult,am invatat ce inseamna renuntarea si ce inseamna curajul,iar cel mai presus de toate,am cunoscut o noua latura a iubirii adevarate.M-am simtit binecuvantata pentru oamenii din viata mea,am visat foarte multe,am avut sperante multe,fara sa stiu cat de repede mi se vor narui.M-am simtit femeie,m-am simtit alintata si frumoasa si speciala.M-am simtit mai sensibila pana intr-un punct cand am crezut ca nu mai pot.Am gresit mult,am fost imperfecta si am ranit.M-am certat,m-am mustrat si mi-am dat singura putere sa ma ridic si sa incerc sa razbesc.Am pierdut insasi esenta anului 2010 si pasesc in 2011 poate mai trista si mai goala decat oricand.O sa traiesc prima zi a anului aproape de sursa infernului meu,o sa icnerc sa nu plang si sa fiu puternica.Mi-am dorit mereu un loc in rai,mi-am dorit sa fac bine si sa ajut si sa inving orice obstacol imi ofera viata insa am realizat ca daca nu invign demonii din mine,nu ii poti invinge pe altii.Am realizat ca acum am SANSA sa ma maturizez poate mai mult decat imi doream acum ceva vreme,am realizat ca am o viata mult prea plina de actiune ca o sa pot considera banala sau sa ii rup firul actiunii tocmai aici.Am invatat ca oricat de disperata as fi sau catre oricine m-as indrepta,singurele solutii le voi gasi in mine.Incerc cat de mult pot sa ma mentin ocupata,sa am grija de familia mea atat de draga si de toti cei care incearca sa ma ajute,incerc sa imi revin de dragul lor.Scriu aici in semn de multumire pentru voi.pentru ca accidental,ma citi.Nu imi doresc sa scriu aici ca sa impresionez sau sa pozez in victima,nu sunt una.Am invatat ca oricat de mare ar fi durerea mea,lumea nu se va opri in loc pentru mine.
Am realizat cat de prostuta eram cand imi doream alte lucruri si eram dornica sa cunosc mai multe din lumea pe care astazi o pot cunoaste,dar nu imi doresc.Roata chiar se intoarce,chiar nu vreau sa schimb nimic,nu mai vreau sa ma refugiez in nimeni si in nimic.Nu vreau sa fortez in niciun fel nota.Pana si acum,in timp ce scriu,imi simt mainile mai reci decat niciodata.Ironic vorbind,pot lua asta drept un semn ca sunt sincera,nu?Am pus intrebari Lui,si am incercat sa ii simt raspunsurile.Am grija acum,in felul meu,de fiecare scanteie care a mai ramas in urma focului in care m-am aruncat acum aproape un an.Nu vreau sa suflu peste ea si sa o sting din sufletul meu.O voi veghea si o voi proteja desi doar furtuna este in jurul ei.Am credinta ca..poate..lucrurile se intampla cu un motiv si sunt cumva,mandra de mine,ca nu inradacinez in sufletul meu nici macar un strop de dispret sau ura.M-am curatat pe mine si pe sufletul meu,m-am inteles,m-am certat si am incercat si inca incerc sa ma iert.Imi doresc ca in fiecare zi,sa am mai multa putere sa razbesc,nu sa uit.Oricat as incerca sa ma rup de trecutul meu,nu reusesc din cauza ca sufletul meu este prins in el.Ce folos sa regret ceva ce a insemnat atat de mult,ce m-a aprins si mi-a dat nadejde?Incerc sa nu plang pentru ca am invatat ca lacrimile mele nu vor incalzi pe nimeni,nici macar pe mine.Nu fac decat sa cada in ritmul batailor inimii mele,dar acum,nu le mai opreste nimeni sa cada.Imi doresc doar sa pot si sa ma iert eu pe mine si sa incerc sa redevin din nou roz si zambitoare,nimic mai mult.
Cat despre tine..tu...

Scrisoare catre origine

(please play the music while reading)
Totul pare inuman,mult prea greu pentru mine.Simt ca o sa cad la primul obstacol,ma simt una cu negura.Astazi..astazi mi-am schimbat cat de multe am putut.Am schimbat felul in care aratam,te-am ascuns pe tine din campul meu vizual,mi-am tratat inima ca si organ dar si ca notiune subiectiva,am incercat sa nu ma gandesc si sa te alung,dar inca esti aici.Orice as incerca sa fac,catre orice m-as indrepta ,ramai aici.Cred ca o faci ca sa ma contruiesti mai frumos decat pana acum,cred ca tu cumva....inca imi esti profesor.Stiu ca ti-am gresit,stiu ca ti-am fost furtuna insa acum sunt doar un val izbit din stanca in stanca.Fiecare zambet afisat acum este plin de teatralitate si peste cateva ore,este rasumparat prin lacrimi si mustrari.Stiu ca acum,mai presus de toate,imi sriu mie ca sa te simt mai aproape.Sa ma mint ca iti vorbesc si ma auzi.Sa ma cunosti asa cum nu ai reusit sa o faci pana acum.Nu asa voiam sa fie cadoul meu de Craciun,nu voiam sa ninga asa asupra noastra,voiam sa fie frig doar afara si atat.Nu a fost si nu o sa fie.Stiu ca sunt jos,stiu ca sunt jalnica si "GRI" dar inca sper la maturizarea mea.Nu a fost ca un examen,nu m-ai lasat sa imi termin clasa.Mi-ai spus noapte buna si m-ai lasat copil insa de dimineata aveam sa ma trezesc aproape femeie.M-ai invatat multe si inca o sa o faci.Simpla ta existenta imi da cumva putere sa razbesc.Nu imi imaginam ca avea sa fie atta de puternic,nu credeam ca o sa pleci cu cea mai buna parte din mine.Nu credeam ca o sa ma simt atat de singura cand toti cei din jurul meu imi sunt aproape.
Vreau sa ma trezesc,cosmarul se prelungeste mult prea mult fara voia mea,fara interventia mea.Stiu ca ai fost doar un capitol al vietii mele insa pe zi ce trece,realizez ca esti un roman.Te-as scrie cu cele mai frumoase cuvinte ale mele,te-as picta si te-as pune intr-o rama ca sa iti zambesc in fiecare dimineata cand vreau sa iti vad chipul,dar nu pot.Am mijloacele mele de a fi alaturi de tine,necontenit mi-am indreptat toata speranta catre cerul care stiu ca te va ajuta sa fii din nou cel care erai inainte de 6.M-am cait Lui,voua si tie.Inca nu am reusit sa ma iert eu pe mine,inca nu am putut sa imi dau singura sansa sa ma vindec.Imi evit ranile dar uit ca unele dintre ele se vindeca doar atunci cand "le lingem" noi personal.Am incercat sa ma simt din nou copil,am ras,m-am plimbat,m-am uitat la mine cand eram mica,am admirat copilasi insa nimic din toate astea nu mi-a dat puterea sa cad din noua in cea care eram odinioara.Sunt alta.Mi-am taiat parul doar ca sa ma simt mai usoara,am incercat sa imi zambesc in oglinda,dar nu m-am recunoscut.Devine infernal,ma intreb cand raul asta o sa devina macar suportabil,macar suficient de..acceptabil ca sa nu ii ranesc pe cei care nu merita si ingrijoreaza cand vand cum ma sting si cat de altfel sunt.Stiu ca nu e prima oara cand mi se ia ceva din senin,stii si tu asta.Ma uit la ei cum rad in urma mea si ma invinovatesc,dar cati dintre ei au dus vreodata un lemn macar din crucea mea?O sa imi revin,nu-i asa?O sa ma ajuti tu,de oriunde ai fi,stiu ca ma vei ajuta.Tu esti unicul meu vindecator,esti dusmanul meu preferat,unica mea sursa de putere,primavara mea.Nu gasesc firul logic al dramei pe care eu singura o traiesc,dar stiu ca se poate si mai rau.Am auzit atatea "si asta e doar inceputul vietii" incat nu am nicio nadejde spre binele meu.Se pot aduna sute si mii de oameni,se pot pune in pielea mea sau a ta,dar niciodata nu vor fi.Personalitatile noastre,in ochii lor,sunt cladite doar din presupuneri.Te pretuiesc acum prin comparatie,te apreciez parca si mai mult pentru simplul fapt ca fiecare clipa a existentei imi aminteste de tine si de tot binele pe care mi l-ai facut.Tu esti cel care a aprins in mine scanteia pe care toti ceilalti au stins-o treptat,dar este greseala mea pentru am crezut ca ma vei pastra aprinsa mereu.Poate am fost doar noi..sau poate eu mult prea boema.Stiu ca mi-am negat sentimentele adevarate,ca am crezut ca o sa te pot da uitarii usor,stiu ca a trecut o zi,stiu ca e adolescenta dar..imi este dor.Si ne este dor doar de lucrurile la care am tinut,nu-i asa?Tu nu esti un lucru,esti presus multor alte forme de existenta din Univers.Tu ai fost ghiocelul meu cand incercam sa imi sterg ranile produse de catre atatia alti trandafiri.Nu stiam ca si ghioceii au spini,dar tu ai fost exceptia care a..confirmat regula.Mi-am pierdut orice stabilitate emotionala,plang atat de usor,atat de dureros si totusi...nu e nimic nou in asta.Plang pentru ca februarie e tot ce vreau sa stiu,si parca nu pot sa scap de lucrurile care rezoneaza cu tine.Ironic,astazi am mers la un cabinet de cardiologie care era situat vis-a-vis de 23.Nu imi venea sa cred ca de partea cealalta a strazii aveam sa merg sa imi verific inima pe care ti-o daruiam cu atata curaj pe partea cealalta a bulevardului,o vara intreaga.Poate e imaginatia mea,poate sunt bolnava.O sa imi treaca,imi repet asta in speranta ca o sa incep sa cred ca sunt mai bine si ca astazi...este mai bine decat ieri.Si stii ce?Imi vreau angina inapoi,imi vreau arsurile,imi vreau ipohondria,imi vreau degetul rupt de Muntean,imi vreau durerile de spm,imi vreau picaturile de ochi de la oftalmologie naspa in ochi 24 din 24 doar daca astea...ar putea sa vindece macar un colt din sufletul care mi-a mai ramas.Tu...tu doar..vindeca-ne...