Credeam ca o sa fie vesnic primavara de data asta.
Credeam ca nu se va mai ofili si unicul ghiocel pe care l-am primit cu mainile insangerate din cauza spinilor trandafirului uscat.
Credeam ca astazi o sa pot sa imi ghicesc fiecare sentiment si o sa il pun in cuvinte ca sa ma descarc.Nu pot si nu stiu daca o sa mai pot vreodata.Pot doar sa ma ironizez si sa ma privesc prin ochii celor ce au trecut prin viata mea precum o furtuna si m-au stins desi stiau cat de greu am fost aprinsa.Viata mea merge nu stiu..mai departe.Nu cred in tovarasie,cred in iluzii mai mult decat oricand.Sunt singura vinovata pentru ca le-am dat voie sa existe.Astazi nu imi ordon nimic.Astazi imi dau voie sa traiesc fara sa fiu criticata pentru felul in care o fac.Astazi vreau sa nu apartin nimanui,astazi vreau sa fiu pe cont propriu.Astazi vreau sa fiu asa cum imi doresc sa o fac,sa nu fiu conditionata de nimeni si de nimic.Astazi vreau ca singurele problemele care ma macina sa fie ale mele.Redevin apropiata orginii mele,comunic cu sinele meu.Sunt dezamagita pentru ca o fac doar atunci cand imi pierd sperantele pentru aceasta lume si imi e frica sa indraznesc sa razbesc.Atunci cand imi e frica ca ceea ce simt sa nu fie muradrit de catre lumea in care traiesc,imi inalt simtirile catre cer.Stiu ca m-am mai stins de atatea ori,stiu ca m-au aprins de si mai multe ori..dar asta nu inseamna ca fiecare stingere pe care o resimt este mai usoara.Nu dramatizez,am obosit sa ma plang.Am obosit sa fiu eu,dar ceva ma impinge sa ma lupt cu orice imi sta in cale pentru ca intr-o zi sa ating fericirea care mi-a fost spulberata de atatea ori pana acum.Stiu ca sunt doar 16 ani si jumatate,dar inca vreau putere.Uneori imi doresc doar sa ma asez undeva si sa veghez asupra mea.Uneori repet unele greseli din cauza ca ma astept la un deznodamant diferit,nu pentru ca ma satisfac demonic.Uneori chiar nu invat nimic,uneori chiar ma pierd.Uneori.....