E tarziu,am obosit si nu pot.Nu pot sa exist pentru atat de multa vreme.
Sunt etern recunoscatoare fiecarei clipe putin mai dureroase din viata mea pentru ca m-a facut sa apreciez banalitatea.
Sunt profund multumita de cursul pe care viata mea l-a capatat.
M-am simtit bine in pielea mea,si mi-am considerat trupul un templu.Acum imi este cusca.Nu imi permite sa imi inalt visele,sa imi limpezesc gandurile sau sa las o raza de soare sa imi inunde sufletul.Ma lasa acum doar sa ma zbat,sa cad,sa ma ridic si sa cad din nou.Uneori se intampla sa zbier,si urletul meu sa ramana doar la stadiul de ecou.Eu sunt norocoasa pentru ca am pierdut.Am pierdut atat de multe lucruri,atat de multe vise si am naruit atatea sperante,incat acum as fi in stare sa alerg o zi intreaga fara sa ma opresc doar ca sa imi epuizez trupul si sa cad.Sa raman fara suflare si sa privesc ce este in jurul meu,nu sa mor.Simt ca s-au adunat prea multe sentimente contradictorii in mine,simt ca am pierdut acel ceva care imi oferea taria de a lupta pentru un viitor mai bun.Acum respir si traiesc doar pentru ca simt ca asa trebuie sa fac.Nu ma mai pot ascunde sub mastile de acum cateva luni,nu imi mai pot contura personalitatea dupa personaje fictive,nu mai pot sa imi scriu durerea sau sa imi impartasesc fericirea.Sunt blocata.Blocata in mine.
Simt ca ma pierd,dar in acelasi timp stiu ca este imposibil sa se intample asta..pentru ca..nu m-am gasit.Cand merg,nu mai vad ca odinioara soarele jucandu-se in parul meu.Acum..imi vad doar umbra.
Mereu am crezut in viitorul meu.M-am vazut de cand ma stiu o femeie de succes,care caltoreste mult si sufera putin.Am sperat mereu ca la 25 de ani sa fiu pe un vapor si sa imi inund fiinta cu valurile unei mari indeparte si sa ma scald in lumina soarelui si sa ma adapostesc in bratele unui barbat mai puternic decat mine.Am simtit mereu ca voi purta doar rochii si ca voi mirosi mereu a flori.Am crezut ca voi avea zile senine si viata mea va fi o poveste frumoasa.M-am vazut purtand seara de seara un sal de casmir,cufundata intr-un fotoliu dintr-o sala de teatru.M-am visat mireasa,casatorita departe de toti si toate,alergand prin nisip,batandu-mi joc de albul rochiei care ma facea sa devin femeia cuiva.Mi-am vazut vacantele perfecte;voie buna,vise transformate in certitudini, zone exotice si nopti romantice pe plaja,sub paza stelelor.Mi-am vazut familia perfecta,compusa doar din oameni prea minunati pentru lumea cu care fac cunostinta in fiecare zi.M-am vazut murind,pusa intr-un sicriu alb si inconjurata de crini.
Da,obisnuiam sa visez si sa cred in fericire.