Plimbare intre cer şi pămant

Plimbare intre cer şi pămant
Era iarnă,îmi era frig şi tremuram stând pe o bancă din parcul în care mă plimbasem o vară întreagă.
Priveam fulgii din faţa mea şi le simţeam sfârşitul înfricoşător de aproape.
Mâinile mele erau reci şi deşi aproape că nu le mai simţeam,erau arzătoare suficient ca să oprească în loc drumul fulgilor pe care îi priveam cu încantare
.Am închis ochii şi am simţit cum intensitatea sentimentelor mele se revarsă acum prin lacrimi.Nu voiam să plâng,era Ajunul.Nu ştiu cum se face căci din visarea mea,m-am trezit într-o cameră cu multe oglinzi şi un bătrânel. M-am apropiat temătoare de el şi l-am întrebat cine era însă el a răspuns printr-un zâmbet ştrengar.Nu ştiu dacă era Moş Crăciun sau poate chiar Dumnezeu,dar a spus că era acolo pentru a-mi oferi răspunsuri.
-Răspunsuri?De ce crezi că aş avea nevoie de răspunsuri?l-am întrebat indignată.
-Te cunosc mai bine decât crezi iar mesagerii mei,cei care lucrează şi fac clipă de clipă naveta între cer şi pământ,îţi citesc scrisorile de Crăciun în fiecare an!
Nu aveam încredere în el,dar era singurul care ştia că încă mai scriam scrisori de Crăciun.Am tăcut şi mi-am plecat privirea în pământ.Îmi era ruşine.
-De ce nu vrei să îţi afle secretul?m-a întrebat el pe un ton serios însă blând.
-Care secret?am întrebat eu cu sfială.
-Acela care reprezintă o certitudine care te defineşte atât de bine încă de pe vremea când te uitai spre cer şi mă strigai.Pe atunci mă întrebai de ce erai singura care vedea viaţă din păpuşile tale.Acum nu mă mai întrebi nimic.Uneori uiţi şi că exist.Îţi e ruşine că încă mai visezi!a adăugat el privindu-mă direct şi asupritor.
-Dar..în atâţia ani,am irosit atâta hârtie cu toate dorinţele mele scrise pe ea,am împachetat-o atât de frumos şi am parfumat-o cu drag.De câteva ori,am udat-o chiar cu lacrimile mele şi am zâmbit sperând că Moşul îşi va dovedi existenţa măcar în anul acela.Niciodată nu s-a întâmplat asta!Niciodată nu se va întâmpla!Oamenii nu cred în Moş Crăciun pentru că îşi doresc foarte multe lucruri,visează frumos şi fără voia lor,sunt treziţi din visare.Nu se dau bătuţi şi cred cu îndârjie în convingerile lor.Până când?Copiii cresc şi îşi dau seamă că miracolele au loc doar pe străzile norocoşilor.În niciun an eu nu am fost una din ei.M-am obişnuit!i-am răspuns eu emoţionată.
-Oamenii uită că puterea şi magia sunt chiar în ei.Aşteaptă de la mine totul,bilete de avion,relaţii noi şi perfecte,un serviciu mai bun sau ciocolată.Dar cine sunt eu?Eu nu am nevoie de un rai,eu nu pot să dau luptele care sunt scrise pentru ei.Eu le pot da scânteia,dar focul porneşte de la ei.Eu sunt doar o sămânţa,atât ofer.Ei sunt cei care mă udă şi iau din mine după ceva timp fructele.Meritul este al lor pentru că luptă deşi nu mai au cu ce,cred deşi au pierdut mai mult decât au primi;trăiesc ca şi când nimeni nu i-ar fi rănit.Eu îi răsplătesc însă minunea..minunea sunt ei.Nu înţeleg că până şi îngerii sunt invidioşi pe ei şi pe unicitatea lor,pe lucrurile frumoase care se leagă între ei,pe atingerile de neuitat pe care şi le oferă între ei,pe zâmbetele frumoase ce le afişează chiar şi când sufletele lor se sting încet.
-Dorinţele mele au fost mereu simple,Niciodată nu am vrut mai mult decât am putut duce!i-am reproşat eu schimbând subiectul, dar simţind profunzimea afirmaţiilor lui.
-Dorinţele tuturor sunt simple.Dincolo de faţade,de lux,de materialism şi obscurităţi,toţi vreţi acelaşi lucru:să fiţi fericiţi.Fericirea voastra are surse diferite.Unii dintre voi sunteţi fericiţi când faceţi persoana dragă să zâmbească,alţii sunteţi fericiţi când desenaţi,alţii când purtaţi haine noi.Voi uitaţi în schimb că fericirea mea cea mare este aceea de a va vedea pe voi înşivă fericiti.Uitaţi că marele miracol al vieţii voastre sunteţi voi şi că fiecare dintre voi are puterea să mă facă mândru de Creaţia mea.Mă simţ mulţumit atunci când sunteţi fericiţi cu ceea ce aveţi şi aş vrea să înţelegeţi că cea mai importantă persoană din vieţile voastre sunteţi voi!
-Eu..eu am vrut doar să fiu fericită şi să nu am regrete..să pot să mă educ şi să..ştii tu,ce am mai scris prin scrisori!
-Tu eşti încă un copil,dar eşti copilul Meu!Vezi camera asta?
Moşul îşi îndreptă degetul cel mare spre o cameră mică şi plină cu scrisori.
-Da,văd!Ce reprezintă?
-Sunt toate dorinţele tale de 16 ani!Deţin aici fiecare dorinţă a ta pentru ciocolată,pentru o păpuşă,pentru un copil,pentru o familie fericită,pentru teza la latină,am totul.
Eram impresionată şi am zâmbit ca atunci când eram micuţă.El m-a luat de mână şi m-a dus în altă cameră mai întunecată.

-Vezi şi acest imens cufăr închis cu acest greu lacăt?
-Da,Îl văd!
-Ei bine,aici ai blocat îndeplinirea tuturor scrisorilor din camera anterioară.Am aici fiecare regret,fiecare dubiu,fiecare îndoială,fiecare act de încăpăţânare de a nu lasă lucrurile să se întâmple după voia Mea,fiecare greşeală neconştientizată.Te mai întrebi acum de ce nu vine Moşul pe la tine?
- ….
-Moşul,draga mea,nu ajunge pe la voi din cauza voastră.Nu credeţi suficient în voi şi făcând asta,îi sabotaţi drumul în Ajun.Necrezând în voi,mă negati pe Mine.Stingându-vă lumina din sufletele voastre,îmi produceţi eclipsă pe întregul meu cer.Ce se întâmplă atunci?Mă pierd,mă pierd şi mă pierd!Vă pierd scrisorile,dorinţele,vreau să va găsesc,să vin la voi şi să va fac fericiţi,să va realizez toate dorinţele însă voi vă mutaţi din loc în loc din cauză că nu îmi daţi voie să mă afirm.
-Îţi mulţumesc frumos pentru toate aceste destăinuiri Însa…de ce tocmai eu?
- Tocmai tu?Draga moşului,nu îţi fac nicio favoare!Îţi vorbesc ţie pentru că ştiu că tu le vei vorbi altora,de asta am avut acest dialog.Interpretarea cuvintelor mele o să fie diferită de la un om la altul:unii vor râde,alţii se vor regăsi În cuvintele mele iar alţii îşi vor da mai mult timp de cugetat.Tu trebuie să le povesteşti,atât.Poveste-le ce ţi-am zis şi asumă-ţi riscul să nu fii înţeleasă.Fă asta şi aşteaptă-mă de Ajun!

Apoi m-am trezit pe banca mea,am zâmbit,am scris tot şi..v-am povestit:)