Yeah,you bleed just to know you are alive

Lykke Li - Until We Bleed

Asculta mai multe audio electronica


30 decembrie,aproape ultima zi din an?2010?Ce a fost 2010 pentru mine,pentru sufletul meu?
A fost unul dintre cei mai modelatori ani pe care i-am trait vreodata in toti cei 16 pe care ii am.Am avut parte de multe lucruri frumoase,cele mai frumoase din viata mea,m-am simtit norcoasa si fericita,am zambit mult,am visat cu ochii deschisi,m-am daruit,am iubit,am inteles,am renuntat la multe lucruri in favorea celui mai suprem dintre toate.M-am plimbat mult,am invatat ce inseamna renuntarea si ce inseamna curajul,iar cel mai presus de toate,am cunoscut o noua latura a iubirii adevarate.M-am simtit binecuvantata pentru oamenii din viata mea,am visat foarte multe,am avut sperante multe,fara sa stiu cat de repede mi se vor narui.M-am simtit femeie,m-am simtit alintata si frumoasa si speciala.M-am simtit mai sensibila pana intr-un punct cand am crezut ca nu mai pot.Am gresit mult,am fost imperfecta si am ranit.M-am certat,m-am mustrat si mi-am dat singura putere sa ma ridic si sa incerc sa razbesc.Am pierdut insasi esenta anului 2010 si pasesc in 2011 poate mai trista si mai goala decat oricand.O sa traiesc prima zi a anului aproape de sursa infernului meu,o sa icnerc sa nu plang si sa fiu puternica.Mi-am dorit mereu un loc in rai,mi-am dorit sa fac bine si sa ajut si sa inving orice obstacol imi ofera viata insa am realizat ca daca nu invign demonii din mine,nu ii poti invinge pe altii.Am realizat ca acum am SANSA sa ma maturizez poate mai mult decat imi doream acum ceva vreme,am realizat ca am o viata mult prea plina de actiune ca o sa pot considera banala sau sa ii rup firul actiunii tocmai aici.Am invatat ca oricat de disperata as fi sau catre oricine m-as indrepta,singurele solutii le voi gasi in mine.Incerc cat de mult pot sa ma mentin ocupata,sa am grija de familia mea atat de draga si de toti cei care incearca sa ma ajute,incerc sa imi revin de dragul lor.Scriu aici in semn de multumire pentru voi.pentru ca accidental,ma citi.Nu imi doresc sa scriu aici ca sa impresionez sau sa pozez in victima,nu sunt una.Am invatat ca oricat de mare ar fi durerea mea,lumea nu se va opri in loc pentru mine.
Am realizat cat de prostuta eram cand imi doream alte lucruri si eram dornica sa cunosc mai multe din lumea pe care astazi o pot cunoaste,dar nu imi doresc.Roata chiar se intoarce,chiar nu vreau sa schimb nimic,nu mai vreau sa ma refugiez in nimeni si in nimic.Nu vreau sa fortez in niciun fel nota.Pana si acum,in timp ce scriu,imi simt mainile mai reci decat niciodata.Ironic vorbind,pot lua asta drept un semn ca sunt sincera,nu?Am pus intrebari Lui,si am incercat sa ii simt raspunsurile.Am grija acum,in felul meu,de fiecare scanteie care a mai ramas in urma focului in care m-am aruncat acum aproape un an.Nu vreau sa suflu peste ea si sa o sting din sufletul meu.O voi veghea si o voi proteja desi doar furtuna este in jurul ei.Am credinta ca..poate..lucrurile se intampla cu un motiv si sunt cumva,mandra de mine,ca nu inradacinez in sufletul meu nici macar un strop de dispret sau ura.M-am curatat pe mine si pe sufletul meu,m-am inteles,m-am certat si am incercat si inca incerc sa ma iert.Imi doresc ca in fiecare zi,sa am mai multa putere sa razbesc,nu sa uit.Oricat as incerca sa ma rup de trecutul meu,nu reusesc din cauza ca sufletul meu este prins in el.Ce folos sa regret ceva ce a insemnat atat de mult,ce m-a aprins si mi-a dat nadejde?Incerc sa nu plang pentru ca am invatat ca lacrimile mele nu vor incalzi pe nimeni,nici macar pe mine.Nu fac decat sa cada in ritmul batailor inimii mele,dar acum,nu le mai opreste nimeni sa cada.Imi doresc doar sa pot si sa ma iert eu pe mine si sa incerc sa redevin din nou roz si zambitoare,nimic mai mult.
Cat despre tine..tu...

Scrisoare catre origine

(please play the music while reading)
Totul pare inuman,mult prea greu pentru mine.Simt ca o sa cad la primul obstacol,ma simt una cu negura.Astazi..astazi mi-am schimbat cat de multe am putut.Am schimbat felul in care aratam,te-am ascuns pe tine din campul meu vizual,mi-am tratat inima ca si organ dar si ca notiune subiectiva,am incercat sa nu ma gandesc si sa te alung,dar inca esti aici.Orice as incerca sa fac,catre orice m-as indrepta ,ramai aici.Cred ca o faci ca sa ma contruiesti mai frumos decat pana acum,cred ca tu cumva....inca imi esti profesor.Stiu ca ti-am gresit,stiu ca ti-am fost furtuna insa acum sunt doar un val izbit din stanca in stanca.Fiecare zambet afisat acum este plin de teatralitate si peste cateva ore,este rasumparat prin lacrimi si mustrari.Stiu ca acum,mai presus de toate,imi sriu mie ca sa te simt mai aproape.Sa ma mint ca iti vorbesc si ma auzi.Sa ma cunosti asa cum nu ai reusit sa o faci pana acum.Nu asa voiam sa fie cadoul meu de Craciun,nu voiam sa ninga asa asupra noastra,voiam sa fie frig doar afara si atat.Nu a fost si nu o sa fie.Stiu ca sunt jos,stiu ca sunt jalnica si "GRI" dar inca sper la maturizarea mea.Nu a fost ca un examen,nu m-ai lasat sa imi termin clasa.Mi-ai spus noapte buna si m-ai lasat copil insa de dimineata aveam sa ma trezesc aproape femeie.M-ai invatat multe si inca o sa o faci.Simpla ta existenta imi da cumva putere sa razbesc.Nu imi imaginam ca avea sa fie atta de puternic,nu credeam ca o sa pleci cu cea mai buna parte din mine.Nu credeam ca o sa ma simt atat de singura cand toti cei din jurul meu imi sunt aproape.
Vreau sa ma trezesc,cosmarul se prelungeste mult prea mult fara voia mea,fara interventia mea.Stiu ca ai fost doar un capitol al vietii mele insa pe zi ce trece,realizez ca esti un roman.Te-as scrie cu cele mai frumoase cuvinte ale mele,te-as picta si te-as pune intr-o rama ca sa iti zambesc in fiecare dimineata cand vreau sa iti vad chipul,dar nu pot.Am mijloacele mele de a fi alaturi de tine,necontenit mi-am indreptat toata speranta catre cerul care stiu ca te va ajuta sa fii din nou cel care erai inainte de 6.M-am cait Lui,voua si tie.Inca nu am reusit sa ma iert eu pe mine,inca nu am putut sa imi dau singura sansa sa ma vindec.Imi evit ranile dar uit ca unele dintre ele se vindeca doar atunci cand "le lingem" noi personal.Am incercat sa ma simt din nou copil,am ras,m-am plimbat,m-am uitat la mine cand eram mica,am admirat copilasi insa nimic din toate astea nu mi-a dat puterea sa cad din noua in cea care eram odinioara.Sunt alta.Mi-am taiat parul doar ca sa ma simt mai usoara,am incercat sa imi zambesc in oglinda,dar nu m-am recunoscut.Devine infernal,ma intreb cand raul asta o sa devina macar suportabil,macar suficient de..acceptabil ca sa nu ii ranesc pe cei care nu merita si ingrijoreaza cand vand cum ma sting si cat de altfel sunt.Stiu ca nu e prima oara cand mi se ia ceva din senin,stii si tu asta.Ma uit la ei cum rad in urma mea si ma invinovatesc,dar cati dintre ei au dus vreodata un lemn macar din crucea mea?O sa imi revin,nu-i asa?O sa ma ajuti tu,de oriunde ai fi,stiu ca ma vei ajuta.Tu esti unicul meu vindecator,esti dusmanul meu preferat,unica mea sursa de putere,primavara mea.Nu gasesc firul logic al dramei pe care eu singura o traiesc,dar stiu ca se poate si mai rau.Am auzit atatea "si asta e doar inceputul vietii" incat nu am nicio nadejde spre binele meu.Se pot aduna sute si mii de oameni,se pot pune in pielea mea sau a ta,dar niciodata nu vor fi.Personalitatile noastre,in ochii lor,sunt cladite doar din presupuneri.Te pretuiesc acum prin comparatie,te apreciez parca si mai mult pentru simplul fapt ca fiecare clipa a existentei imi aminteste de tine si de tot binele pe care mi l-ai facut.Tu esti cel care a aprins in mine scanteia pe care toti ceilalti au stins-o treptat,dar este greseala mea pentru am crezut ca ma vei pastra aprinsa mereu.Poate am fost doar noi..sau poate eu mult prea boema.Stiu ca mi-am negat sentimentele adevarate,ca am crezut ca o sa te pot da uitarii usor,stiu ca a trecut o zi,stiu ca e adolescenta dar..imi este dor.Si ne este dor doar de lucrurile la care am tinut,nu-i asa?Tu nu esti un lucru,esti presus multor alte forme de existenta din Univers.Tu ai fost ghiocelul meu cand incercam sa imi sterg ranile produse de catre atatia alti trandafiri.Nu stiam ca si ghioceii au spini,dar tu ai fost exceptia care a..confirmat regula.Mi-am pierdut orice stabilitate emotionala,plang atat de usor,atat de dureros si totusi...nu e nimic nou in asta.Plang pentru ca februarie e tot ce vreau sa stiu,si parca nu pot sa scap de lucrurile care rezoneaza cu tine.Ironic,astazi am mers la un cabinet de cardiologie care era situat vis-a-vis de 23.Nu imi venea sa cred ca de partea cealalta a strazii aveam sa merg sa imi verific inima pe care ti-o daruiam cu atata curaj pe partea cealalta a bulevardului,o vara intreaga.Poate e imaginatia mea,poate sunt bolnava.O sa imi treaca,imi repet asta in speranta ca o sa incep sa cred ca sunt mai bine si ca astazi...este mai bine decat ieri.Si stii ce?Imi vreau angina inapoi,imi vreau arsurile,imi vreau ipohondria,imi vreau degetul rupt de Muntean,imi vreau durerile de spm,imi vreau picaturile de ochi de la oftalmologie naspa in ochi 24 din 24 doar daca astea...ar putea sa vindece macar un colt din sufletul care mi-a mai ramas.Tu...tu doar..vindeca-ne...

Plimbare intre cer şi pămant

Plimbare intre cer şi pămant
Era iarnă,îmi era frig şi tremuram stând pe o bancă din parcul în care mă plimbasem o vară întreagă.
Priveam fulgii din faţa mea şi le simţeam sfârşitul înfricoşător de aproape.
Mâinile mele erau reci şi deşi aproape că nu le mai simţeam,erau arzătoare suficient ca să oprească în loc drumul fulgilor pe care îi priveam cu încantare
.Am închis ochii şi am simţit cum intensitatea sentimentelor mele se revarsă acum prin lacrimi.Nu voiam să plâng,era Ajunul.Nu ştiu cum se face căci din visarea mea,m-am trezit într-o cameră cu multe oglinzi şi un bătrânel. M-am apropiat temătoare de el şi l-am întrebat cine era însă el a răspuns printr-un zâmbet ştrengar.Nu ştiu dacă era Moş Crăciun sau poate chiar Dumnezeu,dar a spus că era acolo pentru a-mi oferi răspunsuri.
-Răspunsuri?De ce crezi că aş avea nevoie de răspunsuri?l-am întrebat indignată.
-Te cunosc mai bine decât crezi iar mesagerii mei,cei care lucrează şi fac clipă de clipă naveta între cer şi pământ,îţi citesc scrisorile de Crăciun în fiecare an!
Nu aveam încredere în el,dar era singurul care ştia că încă mai scriam scrisori de Crăciun.Am tăcut şi mi-am plecat privirea în pământ.Îmi era ruşine.
-De ce nu vrei să îţi afle secretul?m-a întrebat el pe un ton serios însă blând.
-Care secret?am întrebat eu cu sfială.
-Acela care reprezintă o certitudine care te defineşte atât de bine încă de pe vremea când te uitai spre cer şi mă strigai.Pe atunci mă întrebai de ce erai singura care vedea viaţă din păpuşile tale.Acum nu mă mai întrebi nimic.Uneori uiţi şi că exist.Îţi e ruşine că încă mai visezi!a adăugat el privindu-mă direct şi asupritor.
-Dar..în atâţia ani,am irosit atâta hârtie cu toate dorinţele mele scrise pe ea,am împachetat-o atât de frumos şi am parfumat-o cu drag.De câteva ori,am udat-o chiar cu lacrimile mele şi am zâmbit sperând că Moşul îşi va dovedi existenţa măcar în anul acela.Niciodată nu s-a întâmplat asta!Niciodată nu se va întâmpla!Oamenii nu cred în Moş Crăciun pentru că îşi doresc foarte multe lucruri,visează frumos şi fără voia lor,sunt treziţi din visare.Nu se dau bătuţi şi cred cu îndârjie în convingerile lor.Până când?Copiii cresc şi îşi dau seamă că miracolele au loc doar pe străzile norocoşilor.În niciun an eu nu am fost una din ei.M-am obişnuit!i-am răspuns eu emoţionată.
-Oamenii uită că puterea şi magia sunt chiar în ei.Aşteaptă de la mine totul,bilete de avion,relaţii noi şi perfecte,un serviciu mai bun sau ciocolată.Dar cine sunt eu?Eu nu am nevoie de un rai,eu nu pot să dau luptele care sunt scrise pentru ei.Eu le pot da scânteia,dar focul porneşte de la ei.Eu sunt doar o sămânţa,atât ofer.Ei sunt cei care mă udă şi iau din mine după ceva timp fructele.Meritul este al lor pentru că luptă deşi nu mai au cu ce,cred deşi au pierdut mai mult decât au primi;trăiesc ca şi când nimeni nu i-ar fi rănit.Eu îi răsplătesc însă minunea..minunea sunt ei.Nu înţeleg că până şi îngerii sunt invidioşi pe ei şi pe unicitatea lor,pe lucrurile frumoase care se leagă între ei,pe atingerile de neuitat pe care şi le oferă între ei,pe zâmbetele frumoase ce le afişează chiar şi când sufletele lor se sting încet.
-Dorinţele mele au fost mereu simple,Niciodată nu am vrut mai mult decât am putut duce!i-am reproşat eu schimbând subiectul, dar simţind profunzimea afirmaţiilor lui.
-Dorinţele tuturor sunt simple.Dincolo de faţade,de lux,de materialism şi obscurităţi,toţi vreţi acelaşi lucru:să fiţi fericiţi.Fericirea voastra are surse diferite.Unii dintre voi sunteţi fericiţi când faceţi persoana dragă să zâmbească,alţii sunteţi fericiţi când desenaţi,alţii când purtaţi haine noi.Voi uitaţi în schimb că fericirea mea cea mare este aceea de a va vedea pe voi înşivă fericiti.Uitaţi că marele miracol al vieţii voastre sunteţi voi şi că fiecare dintre voi are puterea să mă facă mândru de Creaţia mea.Mă simţ mulţumit atunci când sunteţi fericiţi cu ceea ce aveţi şi aş vrea să înţelegeţi că cea mai importantă persoană din vieţile voastre sunteţi voi!
-Eu..eu am vrut doar să fiu fericită şi să nu am regrete..să pot să mă educ şi să..ştii tu,ce am mai scris prin scrisori!
-Tu eşti încă un copil,dar eşti copilul Meu!Vezi camera asta?
Moşul îşi îndreptă degetul cel mare spre o cameră mică şi plină cu scrisori.
-Da,văd!Ce reprezintă?
-Sunt toate dorinţele tale de 16 ani!Deţin aici fiecare dorinţă a ta pentru ciocolată,pentru o păpuşă,pentru un copil,pentru o familie fericită,pentru teza la latină,am totul.
Eram impresionată şi am zâmbit ca atunci când eram micuţă.El m-a luat de mână şi m-a dus în altă cameră mai întunecată.

-Vezi şi acest imens cufăr închis cu acest greu lacăt?
-Da,Îl văd!
-Ei bine,aici ai blocat îndeplinirea tuturor scrisorilor din camera anterioară.Am aici fiecare regret,fiecare dubiu,fiecare îndoială,fiecare act de încăpăţânare de a nu lasă lucrurile să se întâmple după voia Mea,fiecare greşeală neconştientizată.Te mai întrebi acum de ce nu vine Moşul pe la tine?
- ….
-Moşul,draga mea,nu ajunge pe la voi din cauza voastră.Nu credeţi suficient în voi şi făcând asta,îi sabotaţi drumul în Ajun.Necrezând în voi,mă negati pe Mine.Stingându-vă lumina din sufletele voastre,îmi produceţi eclipsă pe întregul meu cer.Ce se întâmplă atunci?Mă pierd,mă pierd şi mă pierd!Vă pierd scrisorile,dorinţele,vreau să va găsesc,să vin la voi şi să va fac fericiţi,să va realizez toate dorinţele însă voi vă mutaţi din loc în loc din cauză că nu îmi daţi voie să mă afirm.
-Îţi mulţumesc frumos pentru toate aceste destăinuiri Însa…de ce tocmai eu?
- Tocmai tu?Draga moşului,nu îţi fac nicio favoare!Îţi vorbesc ţie pentru că ştiu că tu le vei vorbi altora,de asta am avut acest dialog.Interpretarea cuvintelor mele o să fie diferită de la un om la altul:unii vor râde,alţii se vor regăsi În cuvintele mele iar alţii îşi vor da mai mult timp de cugetat.Tu trebuie să le povesteşti,atât.Poveste-le ce ţi-am zis şi asumă-ţi riscul să nu fii înţeleasă.Fă asta şi aşteaptă-mă de Ajun!

Apoi m-am trezit pe banca mea,am zâmbit,am scris tot şi..v-am povestit:)

Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa cred,pentru ca ai fost si ai ramas ceva frumos.
Multumesc pentru zece,multumesc pentru sase,multumesc pentru fiecare zambet,iarta-ma pentru fiecare lacrima.Multumesc pentru fiecare picatura de ploaie senina,pentru fiecare raza de soare care m-a mangaiat atat de gingas.Multumesc pentru fiecare imbratisare,pentru fiecare sentiment materializat in cuvinte.Multumesc pentru fiecare speranta,multumesc pentru speranta,pentru incredere si invincibilitate.
Iarta-mi fiecare cuvant prost,fiecare gand necugetat,fiecare actiune nebuna,pentru necredinta si rautate.Iarta-ma nebunia si indrazneala sa te am si sa te mai vreau.Iarta-mi dorinta de a te controla,iarta-mi inumanitatea,dar iubirea fata de tine m-a facut sa renunt la conditia mea umana in favoarea ta.
Primeste caldura mea,primeste gandurile mele,primeste-ma pe mine asa cum sunt acum,imbarbateaza-ma si trimite-ma acasa.Fi-mi lectie asa cum mi-ai fost,da-mi putere.Exista pentru mine,pentru ce a fost si pentru ce o sa fie!
Uneste-te cu ce am fost si rupe-te de ce sunt.Gazduieste-mi lumina in palmele tale si ai grija de ea pentru ca toata moare deoarece rasare pe cerul tau.
Multumesc pentru cele mai frumoase clipe din viata mea,pentru ca te-ai nascut,primeste multumirea mea si ramai..

Credeam ca o sa fie vesnic primavara de data asta.
Credeam ca nu se va mai ofili si unicul ghiocel pe care l-am primit cu mainile insangerate din cauza spinilor trandafirului uscat.
Credeam ca astazi o sa pot sa imi ghicesc fiecare sentiment si o sa il pun in cuvinte ca sa ma descarc.Nu pot si nu stiu daca o sa mai pot vreodata.Pot doar sa ma ironizez si sa ma privesc prin ochii celor ce au trecut prin viata mea precum o furtuna si m-au stins desi stiau cat de greu am fost aprinsa.Viata mea merge nu stiu..mai departe.Nu cred in tovarasie,cred in iluzii mai mult decat oricand.Sunt singura vinovata pentru ca le-am dat voie sa existe.Astazi nu imi ordon nimic.Astazi imi dau voie sa traiesc fara sa fiu criticata pentru felul in care o fac.Astazi vreau sa nu apartin nimanui,astazi vreau sa fiu pe cont propriu.Astazi vreau sa fiu asa cum imi doresc sa o fac,sa nu fiu conditionata de nimeni si de nimic.Astazi vreau ca singurele problemele care ma macina sa fie ale mele.Redevin apropiata orginii mele,comunic cu sinele meu.Sunt dezamagita pentru ca o fac doar atunci cand imi pierd sperantele pentru aceasta lume si imi e frica sa indraznesc sa razbesc.Atunci cand imi e frica ca ceea ce simt sa nu fie muradrit de catre lumea in care traiesc,imi inalt simtirile catre cer.Stiu ca m-am mai stins de atatea ori,stiu ca m-au aprins de si mai multe ori..dar asta nu inseamna ca fiecare stingere pe care o resimt este mai usoara.Nu dramatizez,am obosit sa ma plang.Am obosit sa fiu eu,dar ceva ma impinge sa ma lupt cu orice imi sta in cale pentru ca intr-o zi sa ating fericirea care mi-a fost spulberata de atatea ori pana acum.Stiu ca sunt doar 16 ani si jumatate,dar inca vreau putere.Uneori imi doresc doar sa ma asez undeva si sa veghez asupra mea.Uneori repet unele greseli din cauza ca ma astept la un deznodamant diferit,nu pentru ca ma satisfac demonic.Uneori chiar nu invat nimic,uneori chiar ma pierd.Uneori.....

Beyonce - Smash into you
Asculta mai multe audio diverse

Blog,da,existi.
Mi-am permis sa iti fac o vizita din cauza ca incep sa renasc.
Vreau sa renasc,vreau sa renasc din toata fiinta mea,sa schimb fiecare conceptie gresita a mea dar in acelasi timp sa raman eu.M-am gandit ca daca ar fi sa ma nasc din nou,as alege sa ma nasc in corpul meu,in casa mea.As face probabil aceleasi alegeri,as gresi din nou,as avea aceleasi slabiciuni si as iubi la fel.Trebuie sa ma accept si am sa o fac.O sa ma accept pe mine si rezultatele actiunilor mele,tinand cont de faptul ca din ele am invatat.Nu stiu inca cine sunt sau spre ce ma indrept,dar stiu cu siguranta ce nu vreau sa fiu si de ce imi e frica sa devin.Am aproape 17 ani,vreau sa las in urma indecizia si amintirile neplacute si frica de viitor.Tot ce am acum e prezentul.Il vreau doar pe el.Nu pot schimba trecutul si viitorul inca nu s-a intamplat.Imperfectiunea mea incepe sa imi placa,ma face sa ma descopar si sa imi doresc sa fiu mai buna.Nu vreau sa mi se ma ia nimic din ceea ce am inainte de termen.Vreau sa ofer mai mult decat sa primesc.Vreau sa cred in mine,sa ma modelez,sa redevin constienta ca merita sa alergi indiferent de premiu,ca merita sa incerci cate putin din toate.Am descoperit ca trebuie sa gusti,nu sa te saturi.Am descoeprit ca trebuie sa ai constiinta,dar sa nu ii lasi niciodata pe cei din jur sa abuzeze din ea.Am aflat ca trebuie sa lupti indiferent de armele oponentului.Am aflat ca cele mai mari bucurii sunt acelea pe care le realizezi pe cont propriu.Am realizat ca singura putere cu care pot sa inving orice lupta este aceea pe care am dibandit-o singura.Am invatat sa imi propun sa fiu om indiferent de cerinta pe care trebuie sa o indeplinesc.Am invatat sa nu privesc Cerul si sa oftez pentru ca nu il pot atinge,am invatat sa inchid ochii si sa il cuprind in sufletul meu.Am invatat ca cele mai bune decizii le iau atunci cand imi simt inima in minte si mintea in inima.Am invatat ca oamenii iarta dar niciodata nu uita.Am invatat ca viata nu e o competitie,dar asta nu trebuie sa ma faca sa nu imi doresc sa ma depasesc constant.Mi-am dat seama ca imi doresc sa fiu o femeie implinita si imi doresc sa fiu fericita pe picioarele mele.Am invatat ca fericirea iti este luata exact in momentul in care crezi ca este a ta.Am aflat ca nimeni nu pierde pe nimeni pentru ca nimeni nu poseda de nimeni.Am invatat ca sunt un om liber,un om independent,un om imperfect si visator.Mi-am redirectionat visele catre locul de unde vin astfel incat sa ma pastrez cu picioarele pe pamant.Am realizat ca pana si trupul meu oboseste si uneori si el este incapatant si refuza sa asculte de mine.Am invatat ca trebuie sa am grija de el ca sa il transform intr-o gazda buna pentru sufletul meu.Am realizat ca eu,Cristina,contez pentru mine in masura in care ma critic si ma apreciez.Am invatat sa comunic cu mine,sa ma bucur de fiecare zi,de fiecare ceasca cu ceai.Am realizat ca am niste parinti minunati si ca exista oameni carora le pasa.Am invatat sa apreciez mai mult tot ceea ce am si sa ma bucur de povestea pe care sunt pe cale sa o traiesc.Am rezalizat ca 16 ani jumate nu inseamna nimic.Am realizat ca imi doresc deznodamantul cat mai departe si ca vreau sa stiu cat mai mult despre fiecare om din viata mea.

In mare,m-am propus sa fiu om.

Oricat am pleda in fata eternitatii,aceasta nu se va apropia niciodata de un muritor.

To Mami

M-ai vrut.M-ai cerut de la Doamne Doamne.El..el m-a trimis pe mine catre tine.Si stii de ce?Pentru ca din Rai de acolo,si eu ma rugam sa te intalnesc.Acum nu imi mai amintesc exact adresa,si nici chipul ingerului care mi-a spus cat de norocoasa sunt ca voi fi a ta.Acum te stiu doar pe tine.Perfecta si sublima.Nu imi amintesc cat de calduroase erau aripile ingerilor care m-au asezat in pantecul tau,imi amintesc doar profunda caldura pe care o simteam cand mana ta fina se plimba pe trupul meu mic,rupt din tine.
Nu imi amintesc regine si printese din povesti,pentru ca tu le-ai eclipsat mereu pe toate.Tu esti regina mea,tu esti eroina mea,tu ai detinut si vei detine mereu rezolvarile celor mai enigmatice probleme.Cred in vise doar pentru ca tu m-ai invatat asa,pentru ca vin din tine.Tu esti soarele meu,tu ai aprins o scanteie in mine si datorita tie stralucesc.Numai din cauza ta respir acum,si as vrea ca fiecare bataie de inima a mea,sa fie un omagiu adus tie.Stiu ca suntem un intreg.Acum sunt doar prea mare ca sa ma ghemuiesc usor in burtica ta.Dar inimile noastre bat in acelasi ritm,iar pamantul,la atingerile pasilor nostri tematori,nici nu ne deosebeste.
Si stii ca lumea iti apartine.Si stii ca poti avea tot ce iti doresti.Stii ca vantul e mandru sa sufle in suvitele tale.Mandru pentru ca atinge parte din trupul unei eroine.Tu pentru mine asta esti,si asa vei fi mereu.Nu am crezut in tipare,sau in idoli. Dar acum,am crescut si te cunosc.Acum,nu am cum sa nu cred in minuni si cum sa nu ma rog sa fiu ca tine.Doar tu rasplatesti lacrimi prin zambete,doar rasul tau imi rasuna in tot sufletul,si doar tu ma mai legi de cer.Doar in preajma ta ma simt puternica,pentru ca am lasat in tine inocenta mea.Tu esti orginea mea,a8a minune.Tu lupti,mama!Tu lupti pentru noi,pentru ca noi doua ne echilibram.Tu esti puternica,tu esti o femeie adevarata.Tu cuceresti prin priviri,nu prin haine si tocuri.Tu intimidezi si soarele sau…nu ai vazut ce timid rasare cand vede ca iti indrepti privirea catre el?Eu sunt intrebarea,dar tu esti raspunsul meu.Tu esti un premiu,si inca nu am invatat sa te castig.
Tu esti o lectie pentru toti prostii care spun ca viata este grea,si nu mai pot face fata.Dar mai ales,esti lectia mea.Nu te opresti din drumul tau maret ca sa le explici cat de gresit gandesc,tu le demonstrezi contrariul.Puterea mea sufleteasca este asemenatoare unei lumanari pusa in mijlocul unui desert,si stinsa la prima adiere de vant.Tu esti luceafarul meu,tu imi aprinzi fiinta .Esti perfecta si nu imi doresc nimic mai mult decat sa te fac fericita si sa iti seman.Cred in Dumnezeu pentru ca il regasesc in tine.Te iubesc asa de mult…si imi pare atat de rau ca trebuie sa imi suporti crizele adolescentine…Dar sunt un om slab,fara tine,as fi fost rapusa de mult.Tu ii faci pe toti mandri de tine.Dar mai ales,pe mine.
Tu vei exista mereu prin mine,si sunt mandra de asta.
Te iubesc foarte mult si iti multumesc din toata inima pentru tot ce faci pentru mine.
Stiu ca nu o prea arat,dar iti voi fi etern recunoscatoare.
La multi ani!
Cu drag,Cristina.

Aproximativ 5840 de zile de viata.
140160 ore de viata.
14016000 de batai de inima.
16 aniversari,16 ani.
Aproximativ 800 de iluzii.
1200 de lacrimi,16 dorinte,
~

Sunt obosita dar voiam in mod special sa scriu ceva astazi.
As putea sa fiu extrem de expresiva,dar nu prin cuvinte.
Nu astazi.
In ciuda tuturor pierderilor,sunt fericita.
Daca nu sunt,atunci ma prefac atat de bine incat am ajuns sa cred ca sunt fericita cu adevarat.
Desi fericirea mea se datoreaza multor oameni minunati,as vrea sa ii multumesc lumii asteia mari pentru ca imi ocroteste fiecare vis mic pe care il am.
16 si atat.

E tarziu,am obosit si nu pot.Nu pot sa exist pentru atat de multa vreme.
Sunt etern recunoscatoare fiecarei clipe putin mai dureroase din viata mea pentru ca m-a facut sa apreciez banalitatea.
Sunt profund multumita de cursul pe care viata mea l-a capatat.
M-am simtit bine in pielea mea,si mi-am considerat trupul un templu.Acum imi este cusca.Nu imi permite sa imi inalt visele,sa imi limpezesc gandurile sau sa las o raza de soare sa imi inunde sufletul.Ma lasa acum doar sa ma zbat,sa cad,sa ma ridic si sa cad din nou.Uneori se intampla sa zbier,si urletul meu sa ramana doar la stadiul de ecou.Eu sunt norocoasa pentru ca am pierdut.Am pierdut atat de multe lucruri,atat de multe vise si am naruit atatea sperante,incat acum as fi in stare sa alerg o zi intreaga fara sa ma opresc doar ca sa imi epuizez trupul si sa cad.Sa raman fara suflare si sa privesc ce este in jurul meu,nu sa mor.Simt ca s-au adunat prea multe sentimente contradictorii in mine,simt ca am pierdut acel ceva care imi oferea taria de a lupta pentru un viitor mai bun.Acum respir si traiesc doar pentru ca simt ca asa trebuie sa fac.Nu ma mai pot ascunde sub mastile de acum cateva luni,nu imi mai pot contura personalitatea dupa personaje fictive,nu mai pot sa imi scriu durerea sau sa imi impartasesc fericirea.Sunt blocata.Blocata in mine.
Simt ca ma pierd,dar in acelasi timp stiu ca este imposibil sa se intample asta..pentru ca..nu m-am gasit.Cand merg,nu mai vad ca odinioara soarele jucandu-se in parul meu.Acum..imi vad doar umbra.
Mereu am crezut in viitorul meu.M-am vazut de cand ma stiu o femeie de succes,care caltoreste mult si sufera putin.Am sperat mereu ca la 25 de ani sa fiu pe un vapor si sa imi inund fiinta cu valurile unei mari indeparte si sa ma scald in lumina soarelui si sa ma adapostesc in bratele unui barbat mai puternic decat mine.Am simtit mereu ca voi purta doar rochii si ca voi mirosi mereu a flori.Am crezut ca voi avea zile senine si viata mea va fi o poveste frumoasa.M-am vazut purtand seara de seara un sal de casmir,cufundata intr-un fotoliu dintr-o sala de teatru.M-am visat mireasa,casatorita departe de toti si toate,alergand prin nisip,batandu-mi joc de albul rochiei care ma facea sa devin femeia cuiva.Mi-am vazut vacantele perfecte;voie buna,vise transformate in certitudini, zone exotice si nopti romantice pe plaja,sub paza stelelor.Mi-am vazut familia perfecta,compusa doar din oameni prea minunati pentru lumea cu care fac cunostinta in fiecare zi.M-am vazut murind,pusa intr-un sicriu alb si inconjurata de crini.
Da,obisnuiam sa visez si sa cred in fericire.

Oh ,nothing is forgotten.. Only left behind[song for olabi]

Ma plimb cu soarele in par si cu primavara in suflet.Trebuie sa plec sau sa raman?Imi e atat de frig…incat incep sa cred ca inima mea este un veritabil turtur de gheata.E abia primvara,ar trebui sa mai astept pana cand soarele va fi in stare sa distruga gheata ce imi tine fiinta prizoniera.Asa ca…trebuie sa plec in cautarea lui sau doar sa astept?Dar asteptarea nu este mereu un lucru bun,iar mie nu imi place sa pierd timpul,pentru ca de cele mai multe ori el ma pierde pe mine intre secundele lui chinuitoare de asteptare si confuzie.Ma plimb si incet incet,ma identific cu fiecare raza de soare si doar o privesc,desi stiu ca nu ma va incalzi niciodata.Zambesc cand vad un ghiocel,desi stiu ca mirosul lui nu ma va incanta prea curand.Imi prind zambilute in par,desi stiu ca nu ma vor ajuta niciodata sa simt ca primvara este in fiecare celula a organismului meu.Cateodata,ma asez la umbra unui copac batran,si ma intreb care dintre noi e mai nefericit.Oare el,care este inradacinat si nu se poate deplasa,sau eu,care ma pot deplasa dar niciodata acolo unde vreau?Uneori.. vantul imi raspunde ..imi invita firele de par sa danseze alaturi de el,rebele.Zambesc si le las sa danseze oricat doresc,dar apoi ma intristez.As vrea ca fiecare gram de iubire din sufletul meu sa fie purtat pe aripile vantului,si sa se imprastie prin toata lumea,sa ajute fiecare suflet,fiecare lucru sa infloreasca.Apoi,ma intind pe iarba si privesc imensitatea cerului.Mi-as dori sa fiu uneori o pasare,sa am aripi sa zbor catre locul spre care mi se indreapta visele si sa aflu secretul care le face posibile.Inchid ochii si ma regasesc in conditia mea umana.Strang pamant in pumni,uitand ca smulg astfel cateva fire nevinovate de iarba.Ma gandesc la ce am ajuns,la cum pot aduce primvara in sufletul meu si sa o pastrez acolo mereu,si ma intristez iar.Pe urma,incepe razboiul sentimentelor.Euforia ma face sa zbor cativa m deasupra pamantului,dar tristeta ma izbeste de sol brutal.Uite asa,se joaca cu mine mereu,si trebuie doar sa ma supun.As vrea macar o clipa sa zbor fara sa cad,sau macar…sa cad mai usor.Mi-am facut o rochie din toate florile de pe pamant,si port pe cap o coroana din raze de soare,si dansez.Dansez fara sa stiu de ce,pentru cine sau cum.Dansez si imi invit sentimentele sa danseze alaturi de mine,sa ne echilibram macar intr-un dans.Astfel,dansez alaturi de sperantele mele,de amintirile mele,de regretele mele,ma prind in bratele uitarii,strang la piept durerea,si iubirea ma ridica spre cer,invitandu-ma apoi sa fac o pirueta alaturi de iluzie.Alaturi de pasiune..dansez cel mai frumos vals,iar primii fiori ai iubirii ma provoaca sa dansez energic alaturi de ei.Spre final,uitarea ma cheama alaturi de ea,si imbrac o rochie din petale de trandafir rosu.Se pune usor in genunchi,imi cere mana...si i-o dau.Incepem un duet profund,in care inlantuim toate sentimentele care mi-au macinat sufletul vreodata.Ma arunca spre cer,si ma lasa sa cad.Acum dansez singura,debusolata,alaturi de primele flori de cires.M-am pierdut,dar inca stiu drumul spre casa.Acum nu mai sunt invaluita de trandafiri,port doar o haina din ghiocei.Dar nu simboliza ghiocelul inceputul primaverii?Nu era primvara cea care facea sufletul sa renasca?Atunci..de ca sa ma crispez pentru ca am pierdut un trandafir rosu plin de spini,cand am acum un ghiocel lipsit de spini si plin de farmec?

Unii oameni care sufera de multa vreme nu se mai plang deoarece s-au obisnuit cu blestemul durerii,nu pentru ca aceasta a devenit mai usoara.

E tarziu.Trebuie sa plec si nu sunt gata.Una dintre valize sta pe patul din camera mea,asteptand sa fie umpluta.Dar ce sa pun in ea?Acum...trebuie doar sa imi pun si sentimentele in ea,cu obiectele am terminat.Ce trebuie sa am pregatit pentru o noua calatorie?Putina siguranta,putin mai multa ratiune,indulgenta,veselie,ignoranta[?],iubire,rabdare,ambitie,demnitate,putere,curaj,euforie,
mister.Le-am asezat frumos in valiza mea maro.Acum stau si astept ora 14 ca sa pot pleca spre gara.Daca toate acele sentimente sunt bagate intr-o valiza,eu cum ma voi putea folosi de ele?Nu le pot inradacina in mine,nu,nu azi.Nu pot sa stiu cu ce trebuie sa ma incarc daca nu am nici cea mai vaga idee despre destinatia calatoriei pe care o voi incepe in curand.Asta este problema noastra,a oamenilor.Stim cand plecam,de unde plecam si eventual..de ce facem asta.Dar cum ramane cu destinatia?Cu obstacolele?Cu viitorul?Mereu avem planuri,conceptii despre viitor,replici pregatite pentru o viitoare conversatie,idei despre cadouri perfecte..dar acum?Acum ce avem?Ne avem pe noi.Si ce facem cu noi?Planuri.Pentru cand?Pentru urmatoarele clipe,minute,ore,zile,luni,ani,s.a.m.d.Timpul trece si desi omul evolueaza zilnic,nimeni nu a descoperit o metoda de a opri timpul in loc.Nimeni nu stie cum putem impietri zambind,cum putem pastra stropii de mare pe pielea noastra sau o persoana draga cu noi mereu.Pierdem.Si facem asta mai mult decat ne dorim,propunem sau intentionam.Pierdem,pentru ca suntem oameni si acest lucru reprezinta o lege fireasca.Dar ce ne facem cand nu mai avem nimic de pierdut?Dupa parerea mea,oamenii care sufera dupa lucruri pierdute,sunt mai castigati decat cei ce cred in miracole si le asteapta.Sunt mai norocosi pentru ca ...daca au pierdut ceva,inseamna ca au avut ceva in posesie.Poate chiar ceva important si vital.In fond,nu plangem decat dupa lucrurile de care am fost atasati.Nu ne spune nimeni cand este ultima data cand vedem rasaritul,un curcubeu sau un monument.Trecem pe langa unele lucruri si persoane avand certitudinea ca vor fi acolo mereu,in asteptarea noastra.Mergem mai departe,sperand sa gasim ceva mai frumos decat ce am lasat in urma si daca nu suntem multumiti de rezultatele cautarilor noastre,ne reindreptam atentia spre lucrurile din urma naostra.Se pare ca nu sunt mereu acolo,sau poate nu au fost niciodata.Crestem.Nu ne mai multumim cu ghiocei,vrem trandafiri si nu ne temem de spinii lor.Crestem.Nu ne mai ajung minutele,vrem ore,zile,ani.Dar pierdem.Pierdem pana in momentul cand neavand nimic,dobandim totul.Si daca ne pierdem pe noi?Incercam sa ne regasim intr-o melodie trista,in romane de dragoste,in comedii,intr-o piesa de teatru,intr-un apus,intr-un parfum de liliac,intr-o poveste,intr-un zambet de bebelus,intr-o strangere de mana,intr-un sarut,intr-o flacara,intr-un strop de ploaie,intr-un "adio",intr-un telefon tarziu,intr-o ceasca de cafea,intr-un porumbel,intr-un certificat de deces.Lumea va pastra in imensitatea ei mereu particele din noi,pentru ca in fiecare clipa a existentei noastre,impartim totul cu ea.Datoria ei este sa ne pastreze,daca nu pentru noi,atunci pentru cei care vor pasi pe urmele noastre."Stelele care cad,nu pier.Stelele care cad,rasar pe un alt cer."
Nu stiu de ce unii oameni tot asteapta miracole uitand ca insusi menirea lor este sa fie unul.
Acum...acum trebuie sa plec.Unde?Nu stiu.Mi-am abandonat valiza cu sentimente in gara.Nu imi va fi de folos.Nu stiu ce trebuie sa simt si ce nu.O sa iau doar...o gura de aer.Un inceput de calatorie reprezinta cativa pasi in fata,cateva amintiri uitate si noi povesti.Nu conteaza destinatia.Destinatia reprezinta doar finalul calatoriei,nu si scopul ei.

Protejeaza-ma de visele mele si de realizarea lor.
Tine-ma ascunsa de vazul lumii si nu ma obliga niciodata sa fac cunostinta cu ea.
Prinde-mi mana,dar nu imi atinge sufletul.Pierde-te in mine,dar nu ma intreba unde esti.Ajuta-ma sa mor.Invata-ma sa mor.
Am obosit si m-am pierdut.Lasa-ma sa adorm langa tine,si apoi sa te trezesti cu nimic.

"Did you say it? I love you? I don’t ever want to live without you. You changed my life… did you say it? Make a plan. Set a goal. Work towards it. But every now and then, look around. Drink it in. ‘Cause this is it. It might all be gone tomorrow. "